Întâlnire Trump-Putin în cadrul vizitei oficiale în Asia. Mesajul transmis locuitorilor din Coreea de Nord

Întâlnire Trump-Putin în cadrul vizitei oficiale în Asia. Mesajul transmis locuitorilor din Coreea de Nord
Publicat: 05/11/2017, 11:18

„Cred că nord-coreenii sunt oameni buni, foarte muncitori și mult mai călduroși decât crede toată lumea”, a spus Donald Trump, întrebat fiind dacă are un mesaj pentru supușii lui Kim Jong-un. Acesta a aterizat pe un aeroport aflat la 40 de kilometri de Tokyo și a venit însoțit de Melania. Președintele SUA a mai transmis că își dorește ca lucrurile să se așeze pentru toată lumea și să se rezolve, informează AFP.

„Cred că este planificat să mă întâlnesc cu Vladimir Putin, dorim ajutorul său în problema Coreei de Nord”, a mai spus Trump, aflat la bordul Air Force One. Primul cu care se va vedea, însă, este premierul japonez Shinzo Abe, cu care va merge la o partidă de golf.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×